Unul dintre cei mai cunoscuți fani din „Ștefan cel Mare”, Mihnea Ionescu, susține că varianta ideală pentru postul de președinte al lui Dinamo este Ionuț Lupescu.
Invitat la „Exclusiv Dinamo”, Mihnea Ionescu a explicat de ce Ionuț Lupescu poate oferi multă credibilitate actualului proiect, într-un moment în care „câinii” au ajuns să lupte pentru evitarea retrogradării.
„Ionuț Lupescu, în viziunea mea și nu numai, este unul dintre oamenii în care putem avea încredere, ca președinte sau altă funcție executivă în cadrul clubului Dinamo”, a spus Mihnea Ionescu, la „Exclusiv Dinamo”.
Cunoscutul suporter dinamovist crede că o eventuală sosire a lui Lupescu într-o funcție de conducere ar reprezenta „un pas mare de tot înainte”.
„Îl recomandă multe pe Ionuț Lupescu! În ochii tuturor suporterilor dinamoviști, el este un pas mare de tot înainte. Este un om care spune lucrurilor pe nume, este un om lângă care nu poți să faci Cooperativă, așa cum făcea Borcea pe timpuri”, este convins Mihnea Ionescu.
Invitat și el recent la „Exclusiv Dinamo”, Ionuț Lupescu le transmite șefilor din „Ștefan cel Mare” să pună pe primul plan academia clubului.
„Dinamo și-a pierdut identitatea, copiii joacă în diferite cartiere și nu în Ștefan cel Mare. Cred că ăsta e lucrul cel mai important, în afara stadionului pe care trebuie să îl facă ministerul și CNI. Să mai creeze în Ștefan cel Mare condiții pentru academie”, a spus Ionuț Lupescu, la „Exclusiv Dinamo”.
În următoarea etapă din Superliga, Dinamo o va întâlni pe Farul, pe arena „Arcul de Triumf”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER